0

Generatie, aspiratie…

Mai ții minte când recunoșteai chitara lui Page după 2 măsuri din cântec? Sau că era un cântec de la Nirvana după primul acord? Dacă ești de vârsta mea sunt sigur că da. Acele sunete erau așa de recognoscibile pentru că erau rezultatul unor ani de studiu personal, experimente cu chitări, amp-uri, mic placement, ore lungi în studio cu erori și reușite depuse de ambele părți ale geamului, respectiv de artiști și de producători. Iar asta nu le-o lua nimeni, orice ar fi zis sau ar fi făcut ei în viața publică sau personală, în presă sau în afara studioului. Pentru că erau intangibili. Erau eroii nemuritori veniți din altă dimensiune care făceau lucruri pe care tu nu le puteai face și nici nu prea înțelegeai cum le făceau, și pentru asta îi idolatrizai și îi îngăduiai orice. Și pentru că puteau să spună lucrurilor pe nume fără să le fie teamă de consecințe. Puteau ieși basma curată atâta timp cât ceea ce comunicau ei oglindea adevărul. Fie prin muzică, versuri, felul cum se afișau și vorbeau sau prin acțiunile lor.

Ei erau o reflexie precisă a societății.

Apoi nu numai că formau opinii, dar schimbau lumea. Un singur cântec putea să treacă precum o tornadă prin sufletele a milioane de oameni. Să lăsăm la o parte exemplele evidente, “Imagine”, “Sunday Bloody Sunday” sau“Get Up Stand Up”,  dar știai că “Runaway Train” de la Soul Asylum a rezultat în găsirea a 26 dintre copiii dispăruți ale căror poze apar în clip? Sau că “Fight The Power” de la Public Enemy a avut în ’91 un rol direct în revoluția împotriva lui Slobodan Milosevic, respectiv blocul comunist?

Asta era puterea muzicii.  Un singur cântec putea demola ziduri între țări sau apropia rase, și nu puteai să-l arestezi sau să-l împuști.

Când eram mic, înainte de ’89 ascultam de pe vinilurile lui taică-miu pe Andrieș și știam chiar la vârsta aia că ceea ce auzeam era un protest, așa subtil cât a putut el să treacă de cenzură, dar pentru 45 de minute treceam din gri-ul vieții de atunci într-o dimensiune paralelă unde era cașacaval în rafturi și totul era ok. Apoi Sterian, într-un cântec în care doar înșiruia o mulțime de cuvinte împrumutate din limbajul de lemn al atotputernicului televizor descria perfect haosul de la inceputul anilor 90. Genial. Era Bob Dylan-ul nostru, nu-i era frică de nimic. Apoi a scris 3 albume împotriva sistemului neo-comuism al lui Iliesc. Dar ușor ușor, împreună cu alții ca el l-am pierdut în zgomotul fascinației pentru muzica străină, perfect de înțeles pentru că noi am fost privați de ea pentru mai bine de doua decade. Să vă mai amintesc de prima piesă rap pe tv la noi, anume “Poveste din Vest”?

Apoi au venit anii 2000. Democratizarea digitală ne-a dat tuturor o șansă să ne exprimăm dar a venit cu un preț: prea multă muzică. Și la noi și afară. Scopul ei mai înalt s-a pierdut prin context. Dar paradoxal ea a continuat să reflecte lumea în care trăim, superficială și materialistică. Hype și marketing au ajuns la cote maxime, nu mai este vorba despre profunzimea versurilor sau originalitatea sound-ului. Acum succesul și calitatea unui artist se măsoară în numărul de followeri de pe social media, tracțiunea lui ca putere de advertising. Precum muzica de lift, a devenit fundalul sonor din echo-chamber-ul tău personal, doamne ferește să te deranjeze sau să te facă inconfortabil. Cine mai este în zilele astea suficient de nebun să-și  riște pâinea și să-și alieneze publicul amorțit scriind și publicând un cântec care să le zică lucrurilor pe nume? Mă refer la artiștii din mainstream care ar putea avea cel mai mare impact. Nu vreau să aud bălării statistice, poate că pe artistul x  sau y îl ascultă mai mult copiii, dar îl știe o țară întreagă. La noi, ceea ce se întâmplă acum în politică este la nivelul unui absurd grotesc, cu izuri sovietice născătoare de regres economic și social, și stau și mă întreb: oare nu ar fi ACUM momentul ideal pentru un cântec de protest?

Are cineva oare c****le astea?

facebooktwittergoogle plus

1

Bach si Eq-ul parametric

Vreau să împărtășesc 3 pași spre un mix mai decent pe care probabil că mulți dintre voi care v-ați petrecut tinerețile rătăcind prin labirintul producției muzicale îi știți deja. Eu abia acum ceva timp am învățat câteva lucruri mai mult pe propria piele și dacă vă ajută să-mi spuneți și mie.
Let’s cut to the chase!

1. Gain staging

Pe vremuri când banda fâșâia în cel mai bun caz (și mai scump) pe undeva la -95dB trebuia să tragi totul aproape de 0dB ca rația semnal/zgomot să fie cât mai mare, pentru că atunci când procesezi ulterior semnalul cu Eq-uri și compresoare, să nu vină tot zgomotul ăla în față și înregistrarea se treacă din zona profi în zona „demo/indie”. Acum când avem convertoare de 24 biți, adică ele identifică dinamică precisă până jos de tot, adică la -144dB, nu mai e nevoie să îți apară omidele alea grase pe ecran (adică waveform-uri) și la final pe master să fii nevoit să dai fader-ul în jos – ceea ce nu rezolvă problema în universul digital (o să scriu despre asta altă dată, că e foarte interesant și acolo). Aici e o poză cu „așa nu”.
screenshot-2016-09-20-12-22-31

În plus, am observat că plugin-urile, și alea scumpe și alea gratis, răspund mult mai bine dacă le dai headroom suficient. De exemplu când încep un aranjament nu las kick-ul să treacă de -18dB, iar când am un mix cât de cât complet, la master să pulseze comfortabil pe undeva între -12dB și -6dB. Aveți control de volum la monitoare, folosiți-l dacă vi se pare încet.

 

2. Editing, editing și iar editing.

… care e pe două axe: verticală și orizontală și o să vorbim acum despre a doua.
Adică dacă ai imprimat strofa care să zicem e doar o voce, vei face o diferență uriașă să o pui pe grid, adică să fie mai precisă din punct de vedere ritmic. De exemplu plosivele de la începutul cuvintelor, vizual au un spike în wave-form care ar trebui să fie aliniat cu accentul respectiv pe care ar trebui să cadă. Logic Pro îți face viața mai ușoară cu Flex Time care îți identifică tranzienții destul de precis – dar nu suficient de precis încât să-l lași să-ți facă toată treaba. Te ajuți de vizual dar urechea trebuie să aibe ultimul cuvânt.

screenshot-2016-09-20-12-39-25

Ce va insemna asta? Mai mult balans în flow-ul piesei, delay-urile vor cădea și ele mai muzical pe timp, plus senzația de produs finit pe care o are ascultătorul. „Da, dar feeling-ul interpetării, stilul cântăre..” Nu! Aici vorbesc de milisecunde, rezultatul are un efect la nivel subconstient. The devil is in the details.

Despre cea Verticală nu cred că mai e nevoie să intru în detalii dar în principiu să zicem că ai 3 trackuri de voce la refren. După ce ai făcut cu vocea principală ce am sugerat mai sus, iei pe celelalte 2 și le aliniezi frumos cu prima. Asta dacă nu cumva e intenționat refrenul piesei să sune ca o mini-galerie de fotbal după 8 beri.

screenshot-2016-09-20-12-57-47

Același lucru se aplică la tobe, chitări, bass, ukelele, ce vreți voi.

3. Voicing

Bach, acum câteva secole, când a pus bazele armoniei și contrapunctului a generat niște reguli de care noi nu suntem conștienți cât de mult depindem, pentru că ele sunt de fapt principii din fizica de clasa XI-a. Un sunet generează la rândul lui alte sunete care se cheamă armonice. Adică aerul care se mișcă cu o frecvență anume cauzează alte molecule de aer să se miște și ele dar cu alte frecvențe car cad sub incidența unui algoritm matematic.

Frequency Order Name 1 Name 2 Name 3 Wave Representation Molecular Representation
1 · f =   440 Hz n = 1 1st partial fundamental tone 1st harmonic Pipe001.gif Molecule1.gif
2 · f =   880 Hz n = 2 2nd partial 1st overtone 2nd harmonic Pipe002.gif Molecule2.gif
3 · f = 1320 Hz n = 3 3rd partial 2nd overtone 3rd harmonic Pipe003.gif Molecule3.gif
4 · f = 1760 Hz n = 4 4th partial 3rd overtone 4th harmonic Pipe004.gif Molecule4.gif

Astfel când avem un acord pe un synth din 3 note, avem și seria de armonice care vine cu ele. Iar pe un track mai jos, să zicem că avem un riff de chitară care și el are armonicele lui. Dar ceva nu sună întocmai plăcut sau „plin” sau „rotund”. Asta am observat că se rezolvă cel mai des prin schimbarea răsturnărilor acordurilor respective,de exemplu poți să  iei nota cea mai de jos din acordul de synth și să o salți o octavă mai sus, sau iei rifful de chitară în altă poziție, până când toate armonicele alea nu se mai îmbulzesc una peste alta, creând rezonanțe și găuri în spectru pe care te chinui să le repari cu eq-ul parametric, ci sunt frumos aliniate toate fiecare pe frecvența ei, așa cum ne-a sugerat Bach acum jumate de mileniu.

Dacă dai la spate etapele astea,  vei putea să te axezi pe aspectele mai creative și experimentale din procesul producției pentru că mixul deja sună mai bine.

facebooktwittergoogle plus

0

They Need A Hero

pr-kv-2

Cam toti stim cat de enervant e cand cineva iti spune cat si cum sa bei ceva alcool cand iesi in oras, cand participi la un eveniment de socializare sau pur si simplu vrei sa te deconectezi si sunt sigur ca multi dintre voi aveti discutii contradictorii pe tema asta cu prietenele/sotiile voastre. Si ca tot veni vorba deele, eu cred că femeile se simt ascultate cand barbatul e capabil sa poarte o discutie coerenta si in siguranta totodata, la modul ca nu trebuie sa te care elela taxi sa te duca acasa, asta in cel mai rea situatie.

Sigur, si eu cred ca alcoolul te dezinhiba, te face sa te simti bine, te relaxeaza, mai ales berea care are un continut ridicat de vitamine si antioxidanti, doar ca, la fel ca orice pe lumea asta, ce e mult strica. Acum, cand mi se pare ca traim in lumea lui “Totul&Acum”, campania asta facuta de Heineken, “Moderate Drinkers Wanted” mi se pare un act de responsabilitate iar felul cum gasca noastra de bloggerite s-a mobilizat si a re-interpretat melodia campaniei mi se pare un act de curaj. Vedeti mai jos cat de cool a iesit.

Oare câte fete am ratat, si carora, saracele, probabil le-ar fi placut sa ne mai fivazut, dar de jena, nu le-am mai cautat eu? Si oare nu era si mai fun dacă nu mă durea capul a doua zi? Plus ca in lumea mea, astia de beau ca Jim Morrison sunt un cliseu asa de vechi si plictisitor incat sunt convins ca multe din ele clatina din cap cu compatimire la prima interactiune.Si de aici, o la fel de mare pierdere o reprezintă ziua urmatoare care e efectiv stearsa de pe calendar. Mare lucru inafara sa stai pe Netflix si sa mananci chinezesc nu prea poti face. Mare smecherie sa stii sa zici „nu”.

facebooktwittergoogle plus